Ben Laden, pacifistul. Scrisoarea fostului lider Al-Qaida către americani, făcută publică

Ben Laden, pacifistul. Scrisoarea fostului lider Al-Qaida către americani, făcută publică
Publicat: 02/03/2016, 13:35

Această scrisoare face parte dintre materialele ridicate în raidul american – de la 2 mai 2011 în ascunzătoarea lui ben Laden din Pakistan, în care liderul rețelei Al-Qaida a fost ucis – și care au fost date publicității marți de către administrația Obama.

Scrisoarea – nedatată și nesemnată – „către poporul american”, pe care oficiali americani în domeniul informațiilor i-au atribuit-o lui ben Laden, pare că a fost scrisă la puțin timp după ce Obama și-a început primul mandat, în 2009, având în vedere trimiterile la evenimente din acest text.

Preocupările liderului terorist în domeniul modificărilor climatice au apărut prima dată în ianuarie 2010, într-o înregistrare audio publicată de postul al Jazeera, dar și în 2015, când a fost declasificată prima serie de documente confiscate în raid.

În această scrisoare dezlânată, publicată marți, fostul lider al rețelei teroriste denunță criza financiară americană din 2007-2008 și războaiele conduse de către Statele Unite în Irak și Afganistan.

El îi îndeamnă pe americani să lanseze „o mare revoluție a libertății” pentru a-l elibera pe președintele american de aceste influențe.

Acest lucru i-ar fi permis lui Obama să ia „o decizie rațională în vederea salvării umanității de gazele nocive care-i amenință destinul”, aprecia ben Laden.

În altă scrisoare, el îndemna un colaborator apropiat să lanseze o campanie media în vederea marcării a zece ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001 și să promoveze un îndemn la reducerea gazelor cu efect de seră.

Ben Laden sublinia că lumea ar fi un loc cu mult mai bun dacă ar lupta împotriva modificărilor climatice, în loc să poarte un război împotriva islamului.

„Lumea ar trebui să depună eforturi în vederea reducerii emisiilor de gaze”, se arată în această scrisoare – la rândul ei nesemnată și nedatată, adresată unei persoane identificate drept Shaykh Mahmud – despre care oficiali americani în domeniul informațiilor afirmă că a fost scrisă de către ben Laden.

„Aceasta este o luptă între două dintre cele mai mari culturi de pe Pământ și este purtată în umbra unor condiții climatice catastrofale”, se arată în document.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?